Grecia a inaugurat muzeul subacvatic și e fix atracția turistică pe care să n-o ratezi

de: Paula Artin
04 08. 2020

Grecia a deschis primul său muzeu submarin. Noua atracție turistică este găzduită de o epavă a unei nave care a transportat mii de amfore şi care s-a scufundat în secolul al V-lea î. Hr. Comoara din Marea Egee poate fi vizitată acum de amatorii de scufundări, care vor fi autorizaţi să o exploreze.

Situl se află în apropierea insulei Peristera, în largul insulei Alonissos. Ineditul muzeu va fi deschis amatorilor de scufundări din 3 august până la 3 octombrie. Iar turiştii care nu practică scufundări vor putea vizita muzeul virtual, de la un centru de informaţii situat în Alonissos.

Istoria epavei transformată în muzeu

„Epava se află la o adâncime de 21-28 de metri de coastele insulei Peristera şi conţine între 3.000 şi 4.000 de amfore, a declarat Maria Agalou, preşedintele Consiliului municipal din Alonissos.

Această mare navă comercială care transporta mii de amfore cu vin s-ar fi scufunda în jurul anului 425 Î.Hr. în timpul unei traversări între Halkidiki, în nordul Greciei, şi insula Skopelos. Amforele în stare intactă au fost descoperite de un pescar în 1985, conform The Guardian.

„Oferim umanităţii Partenonul naufragiilor„, a declarat Kostas Agorastos, guvernatorul Tesaliei, regiunea unde este situată insula Alonissos. Autorităţile greceşti speră să ofere acces turiştilor care practică scufundări la alte patru situri cu epave vechi, cu scopul de a amplifica turismul prin crearea unui parc de scufundări.

Două grupuri de scafandri amatori britanici sunt aşteptaţi luni pentru a descoperi situl de la Peristera. Inovația în ceea ce privește muzeele este fără pauze de inspirație. Pe lângă această locație turistică subacvatică, muzeele virtuale sau construcții neobișnuite multifuncționale se deschid publicului dornic de curiozități.

Dacă vrei o altă destinație de vacanță, poți lua în calcul capsula plutitoare. Ineditul proiect, capsula Anthénea, reprezintă o locuință mobilă, plutitoare potrivită pentru turiștii curioși. Anthénea măsoară 540 metri pătrați și este construită folosind un concept eco-friendly. Capsula are priveliște 360 grade la ocean și dispune de o încăpere deschisă construită pentru 12 persoane.